– Termeni, condiții și informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Pagina de internet www.consumabile-service.ro aparține operatorului SC CORCOS SRL.
Declarație de confidențialitate
Principiul respectării confidențialității este foarte important pentru noi și îl luăm în considerare în modul în care ne organizăm afacerea.
Prin prezenta declarație, dorim să te informăm în legătură cu datele pe care noi le colectăm atunci când vizitezi site-ul nostru și în ce scopuri le folosim.
SC CORCOS SRL J16/897/2008, CUI RO23836715, str. Postei, 79, Maglavit, Dolj
a) Scopul și temeiurile prelucrării
Operatorul va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal menționate la lit. b) în scopul desfășurării de relații comerciale, respectiv în vederea încheierii de contracte civile în care dumneavoastră sunteți parte, fie în vederea negocierii unor posibile contracte, în vederea comunicării prin e-mail și/sau telefon în vederea rezolvării solicitărilor dumneavoastră trimise către operator, fie în vederea îndeplinirii obligațiilor legale față de autoritățile statului român.
Prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal are la bază ca și temei consimțământul, necesitatea încheierii unui contract în care dvs. să fiți parte sau obligațiile legale ce îi revin operatorului. (art. 6 alin. 1 lit. a), b) și c) din Regulamentul GDPR).
b) Categorii de date cu caracter personal
Datele cu caracter personal ce vor fi prelucrate în scopurile indicate mai sus sunt următoarele: numele, prenumele, adresa de e-mail, numărul de telefon, adresa de domiciliu, codul numeric personal (strict pentru încheierea contractelor comerciale și în scopul facturării).
c) Colectarea datelor cu caracter personal
Colectarea se va realiza prin intermediul site-ului ce aparține operatorului, respectiv dumneavoastră le veți furniza fie prin intermediul creării unui cont în baza de date a acestui site, fie prin plasarea unei comenzi unde veți furniza datele la rubrica special destinată în acest scop. De asemenea, datele dumneavoastră vor fi colectate de persoana împuternicită expres în acest sens de operator, ale cărei date de contact le veți regăsi la secțiunea dedicată din cadrul site-ului. Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi colectate de persoana împuternicită și prin comunicare directă cu dumneavoastră, fie prin intermediul poștei electronice fie prin comunicare scrisă. Datele personale colectate se vor stoca în baza de date a operatorului.
d) Destinatarii datelor cu caracter personal
Pentru realizarea scopurilor de mai sus, datele dvs. cu caracter personal se vor stoca în baza de date a operatorului individualizat la începutul informării și nu vor fi furnizate către terțe persoane decât în condițiile prevăzute de Regulament.
e) Transferul datelor în străinătate
În contextul desfășurării activităților descrise anterior, datele dumneavoastră pot fi transferate / accesate în străinătate către partenerii contractuali din state membre ale Uniunii Europene, spațiu care asigură un nivel de protecție adecvat acestor date cu caracter personal
f) Durata prelucrării
Operatorul va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal diferențiat în funcție de scopul prelucrării:
Astfel, pentru prelucrarea datelor în vederea executării sau negocierii unui contract în care dumneavoastră sunteți parte, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate cel puțin pentru durata necesară negocierii sau executării acestui contract. În măsura în care legislația în vigoare impune operatorului obligația de arhivare a acestor documente în vederea stabilirii obligațiilor legale (de pildă, cele de natură fiscală), operatorul va continua să prelucreze aceste date până la perioada impusă de lege.
În cazul în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dumneavoastră, prelucrarea datelor se va desfășura pe o perioadă de maxim 5 ani dacă nu intervine o opoziție sau retragere a consimțământului.
La intervale regulate, operatorul va verifica acuratețea și actualitatea datelor. Datele dumneavoastră vor fi stocate exclusiv pentru timpul necesar pentru atingerea scopului de prelucrare, iar operatorul va lua măsurile necesare pentru a evalua perioada de timp necesară la intervale regulate de un an, respectând principiile și regulile de prelucrare a datelor, stabilite prin legislația aplicabilă. În cazul în care, ulterior retragerii consimțământului precum și al expirării perioadei de prelucrare, se dovedește existența unui interes legitim, o obligație legală, sau alt temei de a prelucra ulterior datele dumneavoastră în alte scopuri, operatorul va emite o notificare către dumneavoastră în acest sens respectând toate drepturile și asigurând toate garanțiile prevăzute de legislația în materie.
g) Ce se întâmplă cu datele după terminarea prelucrării
După expirarea duratei prelucrării în condițiile prevăzute la lit. f), sau după retragerea consimțământului dumneavoastră și în cazul în care nu se dovedește existența unui interes legitim, al unei obligații legale sau alt temei pentru a prelucra în continuare datele dumneavoastră, acestea vor fi șterse din baza de date, iar în cazul în care sunt consemnate pe suport hârtie, acestea vor fi distruse.
h) Securitatea prelucrării datelor
Operatorul vă informează că monitorizează în permanență securitatea datelor dumneavoastră și actualizează măsurile de securitate implementate pentru a asigura siguranța prelucrării datelor cu caracter personal.
i) Drepturile dumneavoastră în calitate de persoană vizată, cu privire la prelucrarea datelor
- Dreptul de acces la datele cu caracter personal prelucrate – însemnând dreptul de a obține din partea noastră o confirmare că prelucrăm sau nu date cu caracter personal care vă privesc și, în caz afirmativ, accesul la datele respective și condițiile în care sunt prelucrate, prin adresarea unei cereri în acest sens utilizând datele de contact de mai jos;
- Dreptul de a solicita rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal – însemnând posibilitatea de a ne solicita rectificarea datelor cu caracter personal inexacte, completarea datelor incomplete sau ștergerea datelor dumneavoastră în anumite cazuri, prin adresarea unei solicitări în acest sens utilizând datele de contact de mai jos;
- Dreptul de a solicita restricționarea prelucrării – însemnând dreptul de obține din partea noastră restricționarea prelucrării în anumite cazuri, respectiv atunci când:
(i) considerați că datele prelucrate de noi sunt inexacte, până la rectificarea acestora;
(ii) prelucrarea este ilegală, dar nu doriți să vă ștergem datele;
(iii) Operatorii nu mai au nevoie de datele cu caracter personal în scopurile mai sus menționate, dar dumneavoastră le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau
(iv) v-ați opus prelucrării, pentru intervalul de timp în care să verificăm dacă drepturile legitime ale Operatorilor prevalează asupra drepturilor dumneavoastră;
- Dreptul de a vă retrage consimțământul asupra prelucrării – în cazul în care aceasta se bazează pe consimțământul dumneavoastră, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate până la acel moment;
- Dreptul de a vă opune prelucrării – însemnând dreptul dumneavoastră de a vă opune prelucrării din motive legate de situația particulară în care vă aflați, atunci când prelucrarea (i) se întemeiază pe interesele legitime ale Operatorilor ori (ii) este făcută în scopul comunicărilor de marketing direct, implicând crearea de profiluri;
- Dreptul de a nu fi supus unei decizii automate, inclusiv profilare – însemnând dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care ar produce efecte juridice asupra dumneavoastră sau v-ar afecta într-o măsură semnificativă;
- Dreptul la portabilitatea datelor – însemnând posibilitatea de a solicita mutarea, copierea sau transferul datelor dumneavoastră existente în baza noastră de date către o altă bază de date, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, doar în cazurile în care prelucrarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră sau executarea unui contract și este efectuată prin mijloace automate;
- Dreptul de a depune plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
- Dreptul de a vă adresa instanțelor de judecată competente.
Retragerea consimțământului va putea avea loc oricând, simplu și fără a fi nevoiți să oferiți o justificare. Prin retragerea consimțământului, veți fi dezabonat de la primirea de newsletter-uri și/sau alerte periodice.
Exercitarea altor drepturi de mai sus poate fi efectuată în orice moment prin adresarea unei solicitări scrise, datată și semnată, sau in format electronic, către oricare dintre Operatori, la următoarea adresă/e de contact electronic contact@consumabile-service.ro, ori prin poștă scrisă către sediul SC CORCOS SRL,la adresa str. Postei, 79, Maglavit, Dolj. Vom procesa cererea și vă vom răspunde în cel mai scurt timp, în funcție de complexitatea și numărul cererilor adresate.
În cazul în care doriți orice alte informații necesare cu privire la cele de mai sus, inclusiv cu privire la modul de exercitare al drepturilor dumneavoastră., vă rugăm să ne adresați o solicitare scrisă, datata și semnată, la datele de contact menționate mai sus.
j) Responsabilul cu protecția datelor
Operatorul a desemnat ca responsabil cu protecția datelor cu caracter personal pe dna ALEXANDRU MARINELA, respectiv dna TUICA LORENA. Datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor le găsiți la rubrica privind informațiile generale de contact ale operatorului.
Accesarea paginii web a operatorului, respectiv www.consumabile-service.ro nu necesită informații personale. În secțiunea “Contact” vor fi solicitate date cu caracter personal, precum numele, prenumele, numărul de telefon și adresa de e-mail. Aceste informații vor fi utilizate de operator pentru a răspunde în viitor la cererile adresate din partea dvs. precum și la solicitările cu privire la activitatea desfășurată de operator.
În cazul în care dvs. nu vă exprimați acordul cu privire la o astfel de prelucrare, vă puteți adresa persoanei responsabile cu prelucrarea datelor personal și să solicitați oricând retragerea consimțământului.
Operatorul își asumă că nu va transmite datele dumneavoastră cu caracter personal niciunei alte persoane sau companii, în afara de cele care aparțin grupului operatorului și de partenerii autorizați să asigure servicii de comunicare în numele operatorului. Nicio altă parte, persoană fizică sau companie, nu va avea voie să folosească informațiile dumneavoastră în interesul lor propriu sau al unei alte părți.
“Cookie” sunt fișiere mici sau informații stocate de browser-ul de internet, pe dispozitivul de pe care accesați acest site. Operatorul folosește aceste fișiere pentru a colecta alte informații decât personale pe durata vizitei tale pe site-ul www.consumabile-service.ro , cum ar fi zonele site-ului pe care le vizitezi și activitățile la care ai participat pe site.
Operatorul nu colectează informații cu caracter personal fără acordul dvs., dar în cazul în care v-ați dat acordul pentru folosirea lor, le putem corela împreună cu fișierele “cookie”, pentru a putea avea o imagine mai clară asupra navigării dumneavoastră pe pagina web a operatorului.
Toate imaginile de pe website-ul www.consumabile-service.ro sunt cu titlu de prezentare.
Prezenta declarație se aplică exclusiv pentru site-ul www.consumabile-service.ro .